Autor: Florin Bican, cititor

La sfârșitul clasei întâi, când am intrat pentru prima oară în vacanța de vară, mi se părea că nu se va termina niciodată. Pentru un copil mic, trei luni sunt o întindere infinită. Speram că dacă nu fac nimic, așa cum îmi propusesem, se va opri și timpul.

Dar începutul noului an școlar a venit pe neașteptate. Cele trei luni de vacanță se evaporaseră rapid și nu știam unde dispăruseră. Mi-am propus ca, la următoarea vacanță de vară, să nu mai las timpul să-mi scape la fel de ușor. Dar, din nou, timpul a fost mai rapid decât mine.

Spre sfârșitul vacanței încercam să mă consolez cu gândul că, din cele trei luni nesfârșite, mi-a mai rămas timp cât o vacanță de iarnă, cât o vacanță de primăvară, cât o vacanță de 1 Mai…

Dar și ele treceau, chiar mult mai repede decât în timpul anului școlar. De-abia după clasa a treia am descoperit o metodă prin care să pot dilata timpul, prelungindu-mi vacanța de vară dincolo de orice așteptări. Învățasem între timp să citesc.

Și citeam. Și cu fiecare carte citită mai adăugam un anotimp vacanței mele de vară. Iar în timpul școlii, fiecare carte pe care o citeam avea gust de vacanță de vară.

Călătoream cu cartea în timp și în spațiu. Exploram astfel nu doar trecutul și viitorul – prezentul mi se dezvăluia și el ca un nesecat izvor de timp.

Dacă vreți ca vacanța de vară, concediul, sau orice moment de răgaz să se prelungească, încălecați pe-o carte și ea se va transforma în chip miraculos într-o mașină a timpului. Că de aia spune și Ion Creangă, în Povestea lui Harap Alb, „Dumnezeu să ne ție, că cuvântul din poveste, înainte mult mai este”.

Pentru cei care nu s-au plimbat încă cu ele, recomand câteva din mașinile timpului cu care mi-am prelungit, nu o dată, vacanțele de vară: Mark Twain, Aventurile lui Tom Sawyer, Astrid Lindgren, Aventurile Lui Kalle Blomkvist, Erich Kästner, Emil și detectivii, basmele Fraților Grimm și ale lui Petre Ispirescu, O mie și una de nopți…

Și de-atunci s-au mai scris multe, multe altele. De pildă, Olguța și un bunic de milioane, sau Olguța și Operațiunea Jaguarul, de Alex Moldovan.

Poate că veți fi curioși să explorați Clujul împreună cu Olguța… Merită! Așa că, „Dumnezeu să ne ție, că cuvântul din poveste, înainte mult mai este”.