Prof. univ. dr. Alin-Mihai Gherman
În urmă cu 150 de ani, la 19 februarie 1876, se năștea în satul Hobița (comuna Peștișani, jud. Gorj) Constantin Brâncuși, un sculptor cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în arta și sculptura contemporană. El era al șaselea copil al țăranilor gorjeni Radu și Maria Brâncuși. Școala a început-o în comuna natală, lucrând în același timp ca ucenic într-un atelier de boiangerie. Dovedind o deosebită îndemânare la lucrul manual, este îndrumat să se înscrie la Școala de Arte și Meserii din Craiova, apoi la Școala Națională de Arte Frumoase din București. În timpul studiilor la București realizează primele sale lucrări artistice, respectivele sculpturi fiind apreciate pentru precizia și minuțiozitatea detaliilor, obținând diverse premii la competițiile profesionale. Printre aceste lucrări trebuie amintit bustul lui Carol Davila, aflată și acum în curtea Spitalului Militar Central din București. Era prima comandă publică pe care o primea, din banii obținuți urmând să își plătească drumul până la Paris, unde dorea să își continue studiile. Nemulțumit de incompetența consiliului care făcea recepția statuii, format din înalte cadre ale armatei, dar nu și buni specialiști în artă, care cerea corecturi (printre altele pentru poziția epoleților), pleacă din sala unde aveau loc discuțiile, fără a încasa banii pentru lucrare și se hotărăște să facă pe jos drumul până la Paris, în amintirile sale relatând: „Ar fi fost o muncă ușoară, dar ca de prostituată, care mi-ar fi adus cei câțiva bani cât îmi trebuiau ca să-mi plătesc un bilet de drum de fier până la Paris. Dar ceva care se înnăscuse în mine și pe care simțeam că crește, an de an și de câțiva în rând, a izbucnit năvalnic și nu am mai putut răbda. Am făcut stânga-mprejur, fără nici un salut militar […] și dus am fost, pomenind de mama lor”. În drum spre Paris s-a întreținut lucrând în diferite ateliere, dar și vizitând muzeele cu popasuri la Viena, München și Lunéville.
În 1905 reușește la concursul de admitere la prestigioasa „École Nationale Supérieure des Beaux-Arts”, unde studiază până în 1906, când, atingând limita de vârstă, părăsește școala. Refuză să lucreze ca practician în atelierul marelui sculptor Auguste Rodin, rostind cuvintele devenite celebre: „La umbra marilor copaci nu crește nimic!”.
Dacă la începutul carierei sale, sculpturile lui Brâncuși au continuat tradițiile artei clasice, începând încă din 1907 el simplifică tot mai mult înfățișarea lucrărilor sale, ajungând ca ele să nu mai încerce să imite realitatea, ci să exprime idei, astfel Pasărea devine simbol al zborului, Oul, o reprezentare a genezei, Domnișoara Pogany, a frumuseții feminine. Prin creația sa, el devine unul din marii artiști ai secolului al XX-lea, care a deschis un drum nou în arta modernă.
În 1938-1940 realizează la Târgu Jiu monumentul închinat eroilor din Primul Război Mondial, unde, păstrând simplitatea gândirii unui înțelept, prin Poarta sărutului simbolizează îmbrățișarea celui plecat la luptă, Masa tăcerii, așteptarea lui, iar Coloana infinitului, recunoștința și amintirea eroului. Făcuse înainte de aceasta o ofertă pentru un monument-mausoleu dedicat lui Octavian Goga la Ciucea, ofertă refuzată de soția poetului.
Spre sfârșitul vieții, pe la 1954, Brâncuși a oferit statului român 200 de lucrări ale sale; ofertă refuzată ferm, autoritățile considerându-l ca un reprezentant al artei burgheze reacționare. Brâncuși spunea în acest sens: „Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esența lucrurilor”. Astăzi respectivele lucrări se află într-o secțiune a Centrului Cultural „Pompidou” din Paris, unde a fost refăcut și interiorul atelierului său. A murit la 16 martie 1957, fiind înmormântat după rânduiala ortodoxă la Cimitirul Montparnasse; înaintea morții l-a chemat pe arhiepiscopul Teofil de la biserica ortodoxă, căruia i s-a spovedit și a fost împărtășit.